Noi suntem altundeva. Undeva unde nu ne cunoaste nimeni. Noi nu avem de ales. Cand ploaia cade si numai ramane nimic altceva decat zambetele noastre, atunci nu avem de ales. Timpul ne spune ce avem de facut. Timpul nu se uita daca noi chiar vrem asta. Nu avem de ales. Inimile noastre se pierd in vantul care bate si care sparge tacerea. In mica tacere intr cuvinte fara sens care ne lasa sa intelegem ca nu avem nevoie de cuvinte. Inimile noastre se pierd pur si simplu in umbra unei persoane straine si noi nu avem nici macar posibilitatea sa le oprim. Am simtit. Te-am simtit. Stiam ca tu vei fi acel zambet care ma salveaza si nu ma lasa sa am innec. Si am simtit acel sentiement care il cunosteam atat de bine. Inimile noastre se pierd... Si cum se pierd ele in umbra altcuiva, se foloseste de noi si adevarul deja uitat despre noi se pune in stralucirea minciunii. Dar cateodata se pierd inimile noastre acolo unde crede ca e acasa. Acolo unde este un loc gol care asteapta sa fie ocupat. Cateodata inimile noastre sunt gasite exact in momentul in care le pierdem. Si dupaia mergem 1000 de pasi inainte si inapoi sa descoperim ce ne lipseste.
©David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu