Cand totul doarme si doar izvorul de pace se aude afara. Doi ochi sunt trezi in noapte si o inima nu tace. Eu numai ascult de mult vorba lumii. Pentru mine nu inseamna nimic ce pentru ei inseamna mult. Viitorul, un trecut pe care cineva mi l-a intors. Aceleas sir de patimi s-a intors si s-a reintors. Numai intreb de ce soarta nu mi-a dat in viata noroc fara durere. Numai citesc de mult acele carti care spun ca filele vietii au vesnic doua parti. Cica fara patimi nici cei mai veseli ochi nu sunt. Viata si moartea noastra noi le tinem in mainile noastre. Ne simtim stapani pe ele. Nu cer ca in lumea asta sa am parte de fercire. Insa, viata noastra oricat de neagra ar fi ea oare implineste in lume un sens? Traind cu dorul in piept... pe altu in lumea asta il doare mai putin? Oare lacrimile crude schimba destine? Nu cer nocorul. Cer doar sa ma inveti ca viata mea sa aibe un pret. Si si moartea mea sa aibe pret. Nu vreau sa zic despre mine ce mereu se spune despre altii ca-i visul unei umbre si umbra unui vis!...Raspunde-mi cine este sufletul lumii? Dumnezeu? Orbirea? Nepasarea? Binele? Raul? Este lumea creata anume pentru bine? Toata lumea spune asta. De mii de ani ne suna legende in urechi. Nu vezi ca virtutea gaseste a ei rasplata, rasplata de oameni si de cer este invidiata. Eu nu cred nici in Iehove, nici in Buddha, nici in viata nici in moarte. Visez si eu ca tot omul dar mie tot una imi este daca traiesc in veci pe lume sau daca mor. Toate aceste taine sfinte in zadar crezi in ele pentru ca gandurile, zau, nu schimba nimic in lume.
©David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu