luni, 11 octombrie 2010

Ştii, defapt este foarte uşor. Te opreşti – te uiţi în spate – şi mergi înapoi.


Câteodată avem nevoie de ajutor ca să revenim pe drumul nostru. Câteodată avem nevoie de cineva care ne dă curaj. Cineva care ne opreşte. Cineva care ne ţine în braţe. Noi mergem tot mai departe. Câteodată dansăm şi câteodată inima noastră încetează să mai bată. Câteodată trebuie să ne aducem aminte că vrem să mergem mai departe. Câteodată vrem doar să facem un pas într-o parte doar să numai mergem pe acel drum, să fim singuri. Să avem un moment doar pentru noi, un moment în care pur şi simplu ne înnecăm în tăcere. Un moment în care să uităm cine suntem, cine ar trebuii să fim, cine am vrea să fim şi cine ma fost. Câteodată ne apare pe drumul nostru un munte şi suntem pregătiţi să trecem peste indiferent cu câte răni ne vom alege la finel de drum, indiferent de câte ori trebuie să o luăm de la început. Noi mergem mai departe. Mergem tot mai departe chiar dacă mai mereu sperăm ca pământul să se oprească şi să scăpăm de adevar. De adevăr si de minciuni. Dar noi mergem tot mai departe. Şi deodată două drumuri se întâlnesc! Şi undeva întâlnim pe cineva căruia inimă bate în acelaş tact cu a noastră. Cineva care are aceaş melodie în sânge. Da. Câteodată dăm peste cineva care ne citeşte doar dintr-o clipire. Cineva care ne înţelege fără să spunem un cuvânt. Cineva care doar cu o privire ne face să fim sensibili. Şi stunci auzi cum vântul îţi şopteşte că totul este foarte uşor...


©David

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu