Nu mai ştiu cum este să mă plimb noaptea singur şi să nu mă gândesc la tine. Am uitat cum este să nu mă gândesc la tine. Am uitat de umbrele care erau atunci când tu încă nu erai în viaţa mea. Când oceanul din mine se agită, când valurile se ridică la cer şi furtuna nu mă lasă în pace, atunci mă ating cuvintele tale simple aşa de încet până şi sângele din vene încetează să mai circule şi respiraţia parcă fuge de mine.
©David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu