Opresc timpul în loc, închid telefonul, rog pianele sa tacă. Las avioanele să zboare în jurul meu şi să scrie pe cer: Am murit! Porumbeilor le pun o fondă neagră. Ea a fost Nordul meu, Sudul meu, Ostul şi Vestul meu. Ea a fost viaţa mea. Ea a fost ca o sărbătoare. Ea a fost ziua mea, noaptea mea, glasul meu, tăcerea mea. Credeam că iubirea asta rămâne pe veci: Nu am avut dreptate! Acuma nu mai am nevoie de stele, le sting pe toate. Arunc luna. Rup soarele în bucăţi. Golesc oceanele. Tai pădurile. Toate aştea pentru ca tot ce a fost bun în viaţa mea acum tace rece.
©David
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu